Milogul

De Nichifor Crainic

Cerşea la colţ un slăbănog

În zdrenţe, slut şi fără dinţi.

Neguţătorul de arginţi,

Gândi zărindu-l pe milog:

Eu nu dau mila mea obol

Acestui trântor de prisos

Şi-ntoarse rânjetul câinos

Rămasului cu mâna-n gol.

Trecu maestrul glorios

Al farmecului trimufal

Cu spiritul în ideal

Şi-a zis, văzând pe zdrenţăros:

E-atât de slut că mă-nspăimânt

Eu magul purei frumuseţi.

Şi-ntoarse recele dispreţ

Rămasului cu mâna-n vânt.

Trecu predicatorul sfânt

Grăbindu-se către amvon

Vijelios ca un ciclon

Să se dezlănţuie-n cuvânt

S-aprindă mila din altar

De soarta celui slăbănog,

Dar ocoli pe-acest milog

Cu mâna-ntinsă în zadar.

Târziu, când noaptea cobora

Sosi o umbră ca-n icoane,

Pe mâini cu semne de piroane

Şi-o mână ce sângera

Pe chipul ars de chin şi vai

Oftând îl sărută fierbinte

Cu veşnicie în cuvinte:

Tu azi ve fi cu mine-n rai.